Curs capacitare membri fondatori

Tecuci, 23 iulie 2015: Asociatia Semper Musica – singura organizatie din Romania finantata de Fundatia MTV Staying Alive si MAC AIDS Fund din America, a organizat, in perioada 12.07.2015-17.07.2015, un curs de formare pentru 6 cadre didactice din Tecuci pe teme legate de managamentul organizational, dar si de problematica specifica grupurilor vulnerabile din Romania.

Cursul de formare a avut loc la Sinaia si a fost organizat pentru 6 cadre didactice care activeaza in cele 5 licee din Tecuci, cadre didactice care vor deveni si membri cu drepturi egale in cadrul Filialei Asociatiei Semper Musica Tecuci ce va fi inregistrata luna aceasta. Pentru a intelege ce presupune activitatea unei organizatii neguvernamentale, cele 6 cadre didactice au trecut printr-o succesiune de sesiuni care a inclus informatii utile despre managementul organizatiei, de la diferenta dintre o asociatie si o fundatie, misiune, viziune, valori, structura, proceduri si politici pana la metode de strangere de fonduri, comunicare, raportare si aspecte financiare. De asemenea, cursul de formare a inclus si sesiuni despre problematica specifica grupurilor vulnerabile din Romania si discursul instigator la ura. Cadrele didactice au mai putut intelege importanta folosirii de instrumente de educatie non-formala in lucrul cu elevii sau voluntarii si pasii de urmat pentru un management eficient al voluntarilor.

Lacramiora Tupu, cadru didactic in cadrul Colegiului National Spiru Haret din Tecuci, mentioneaza: Training-ul a fost extrem de interesant, problematica de actualitate si formatorii pasionati de ceea ce fac, lucru rar intalnit de mine pana acum. Tinerii au ocazia sa schimbe lumea in care traiesc si faptul ca eu reprezint o parte a acestui proiect care-si propune sa lucreze cu voluntari, ma onoreaza si ma determina sa cred ca exista o sansa de a indrepta multe in viitor. Scepticismul meu, impartasit de multi tecuceni, de altfel, incepe sa piarda teren si acest lucru ma bucura. Sper din tot sufletul sa fim sustinuti de comunitate si sa demonstram ca suntem capabili sa concretizam in fapte tot ce ne-am propus.

Cursul de formare a fost organizat de Coordonatorul de Proiect – Bogdan Istrate si de Coordonatorul PR&Evenimente – Madalin Ianus, iar cele 6 cadre care au beneficiat de acest curs sunt: Prof. Lacramioara Tupu si Prof. Alina Caluean din cadrul Colegiului National Spiru Haret, Prof. Luiza Vechiu din cadrul Colegiului National „Calistrat Hogas”, Prof. Bira Ionica din cadrul Colegiului National „Agricultura si Economie”, Prof. Tirziman Monica din cadrul Liceului Tehnologic „Elena Caragiani” si Prof. Stela Pavel din cadrul Liceului Tehnologic „Ovid Caledoniu”.